Povești din dormitorul meu

Răsăritul la ultimul etaj

Îmi sprijin palmele de pervazul îngust al ferestrei. Mă ridic pe vârfuri ca să pot zări toată strada care se întinde sub umbra clădirilor. Începe să se dezmorțească. Felinarele i se sting pe rând, pe măsură ce negrul cerului prinde contur albastru. Noaptea începe să se risipească, lăsând loc realităților noastre ce nu au nimic în comun… În afară de amintirea orele pe care le-am petrecut împreună.

Mă admiri din colțul încăperii, acolo unde te-ai retras de câteva minute. Îți simt privirea cum desenează infinitul pe spatele meu gol și întorc capul să ți-o întâlnesc. Prin fumul de țigară îți deslușesc un zâmbet subtil.
Îți place tăcerea dintre noi și o prelungești, continuând să mă privești.

Mă depărtez de fereastră pășind ușor, ca să nu tulbur conturul lin pe care trupul meu îl face în semiîntuneric. Și cu cât mă apropii mai mult de tine, cu atât tragi mai rar din țigară, lăsând-o să ardă singură.

– În curând ne vom lua rămas bun, R. Dar până atunci vreau să privim răsăritul împreună. Hai, vino cu mine în balcon!

Îmi acopăr în grabă trupul cu un halat și te iau de mână. Deschizi ușa balconului și ieșim în întuneric. Răcoarea cu care ne primește dimineața ne excită simțurile. E dulce și plăcută. Și liniștea din jur ne permite să ne auzim respirația.

Ia-mă în brațe! Și privește-mă în ochi! Am fost a ta și am fost fericită. Atât să ții minte.

Îmi dai drumul din strânsoarea brațelor tale pentru a-mi cuprinde obrajii în palme. Simt dorința ta de a mă săruta în lumina răsăritului ce se agață timid de balcon. Dar gura mea nu-ți vrea buzele. Nu acum. Fiorii care pun stăpânire pe simțurile mele mă fac să alunec, să cobor tot mai jos…, până când mă așez pe genunchi. Mă sprijin de coapsele tale și mă echilibrez.

Nu te așteptai. Iar surprinderea îți e dată de gol de expirația lungă și gravă.
Te privesc pentru câteva secunde, căci îmi place modul în care te uiți la mine de sus – tandru, curios, nerăbdător. Chipul tău îmi spune atât de multe despre ceea ce simți acum, dar, în același timp, nu-mi spune nimic despre tine. Și e mai bine așa…

– M-am gândit mult azi-noapte la ce aș putea să-ți dăruiesc înainte de plecare. Și mi-am amintit că îți place răsăritul proaspăt de primăvară… Respiră-l pe aceasta, iubitule, alături de mine…, aici…, la ultimul etaj.

Apoi îmi ascund capul sub halatul tău și încep să îți sărut interiorul coapselor. Trupul îți e cuprins de fiori și ador reacția ta în timp ce buzele mele se ating de coaie. Încep să le ling, încet, repetat, alternând de la unul la altul.

Îți simt pe obraz pula, frecându-se în același ritm cu mine, așteptând să primească și ea răsfățul buzelor mele. Amân cât pot momentul pentru că îmi place tremurul trupul tău. Îți las pula să îmi atingă toată fața, ca într-un joc de recunoașterea, în timp ce eu continui să-ți dezmierd coaiele cu săruturi umede și calde. 

Îți simt mâinile cum coboară și cum mă mângâie pe creștetul capului, îndemnându-mă să nu mă opresc. Nebunia asta de trăiri e accentuată de adierea blândă de primăvară care se încolăcește pe trupurile noastre.

Îmi dezgolești obrazul sub primele raze de soare, și gâtul, și umărul drept… ca să le accentuezi frumusețea…, iar eu îmi las capul într-o parte. 
Apoi începi să îți freci pula cu mișcări lente, dezvelindu-mi ademenitor, lângă buze, capul rozaliu și umed.

– Hai, umezește-mi buzele cu lichidul tău, înainte să o dăruiești gurii mele! Îmi doresc să ți-o sug, R., în răsăritul ăsta frumos…, aici…, afară…, unde suntem doar noi… și lumea întreagă.

Îmi aud numele repetat, iar și iar, cu tonuri din ce în ce mai joase. Vocea ta erotică transformă numele meu scurt și firav într-o vibrație puternică, eliberată de strânsoarea încăperii în care ne-am petrecut noaptea.

Decid să intensific momentul și îți iau pula în gură, cu pofta și naturalețea unei îmbrățișări mult așteptate. Încerc să memorez fiecare senzație intimă…, să-ți savurez gustul…, să te fac parte din mine.

Îmi frec tot mai intens buzele de pulă…, în ritmul tău…, în unduirea ta… în timp ce-ți îmbrățișez tot pelvisul. Mă prinzi de mâini și îmi așezi captiv palmele peste fundul tău. Ultimele tale unduiri mă excită atât de tare că-mi simt propria umezeală prelingându-se pe labii.

Sperma ta caldă îmi inundă gura, alunecând ușor pe buza inferioară. Înghit doar o parte, căci nu vreau să-ți iau plăcerea de a te gusta de pe buzele mele. Mă ridic în picioare și te sărut suav, plină de spermă. Îmi iei bărbia în palmă și începi să aduni cu vârful limbii fiecare picătură rămasă pe fața mea.

Între timp, soarele a venit peste noi… cald…, pofticios…, romantic…

28 Comments

  • jazz

    As merge si as cumpara instant o carte cu toate trairile tale, dupa cum scrii esti o femie foarte sensibila cu foarte multe trairi interioare si intense, stii cum sa starnesti orice stimul erotic al tau cat si al partenerilor, stii cum sa pastrezi linia fina intre erotic si pervert, esti geniala!

  • ALIN

    Ca de obicei Ella ne desfata cu aventurile ei de hotwife. Ce sot norocos. Sint sigur ca multi barbati si femei isi doresc sa aiba asa o relatie …
    Consider ca ar fi o idee buna sa atragi mai multe femei sa-si spuna parerea, nu numai barbati. Apropo, nu ne dai mai multe detalii despre cum agatati voi tipii? Sau de ce te vezi numai cu cite unul, de ce nu mai multi? Povestirile tale sint superbe, am vazut filmele tale pe net, esti stralucita , can you be more slutty? 😉
    Pup. )

    • Hellen

      Alin, îți mulțumesc pentru comentariu! Hotwife-ingul este pentru mine și soțul meu un mod de a ne conecta și dezvolta. Abordarea noastră nu este una superficială, nu “agățăm”, ci selectăm doar acele persoane cu care simțim că avem o chimie. Din nou, nu este despre cantitate, ci despre calitate (fizică, dar mai ales emoțională).
      Cât despre sugestia de a încuraja și alte femei să povestească despre experiența de hotwife, să știi că am fost surprinsă să primesc astfel de comentarii feminine. Sper, cu ajutorul vostru, al bărbaților, ca ceea ce povestesc eu aici să ajungă la cât mai multe femei care cochetează cu hotwife-ingul. 😉

    • Hellen

      Alin, la o răsfoire rapidă a articolelor am găsit cel puțin 5 comentarii de-ale tale. Am observat că nu totdeauna te semnezi cu același nume. Verifică, te rog, și anunță-mă.

      • ALIN

        Am lasat un comentariu referitor la termenul “a agata”, dar nu il mai gasesc.
        In fine.
        Nu vad asa multe comentarii si pareri de la doamne. Poate doar tu in privat . E pacat sa nu se poata exprima public mai ales ca au anonimatu asigurat aici.

      • Radu90

        Wooow…superb nu îmi găsesc cuvintele….sunteți superba povestiți frumos cu mult erotism am avut o erecție woow cum am la toate filmele dumneavoastră….felicitări

      • Ionut

        Bună, sunt impreuna cu soția de 6 ani si intre unele momente, am întrebat de trecutul ei amoros, si mi-a povestit despre foștii ei, la insistentele mele mi-a detaliat si cele 4 puli pe care lea supt, doar ca am observat ca imi place, si iam cerut sa mai spuna, dar nu vrea, am batut un apropo de un sex in trei, dar nu vrea sa auda, cum sa ii spun, cum as putea sa o conving sa incercam?

        • Hellen

          Ionuț, ai punctat doar ce îți aduce ție plăcere. 🙁
          În spatele unei hotwife stă întotdeauna un soț altruist, care oferă foarte multă siguranță, încredere, răbdare și iubire.
          Ca prim pas, îți recomand să citești confesiunile mele “Cum am devenit hotwife?”. Are 3 părți. Te rog, nu ignora nici comentariile, unele dintre ele sunt extrem de pertinente.
          Sau propune-i să citiți împreună blogul.
          Nu ca să o convingi să accepte, ci ca să descoperiți care sunt dorințele și barierele voastre sexuale.

  • Karmacoma

    Eu nu o vad pe Ela intr-un gangbang. Poate nu cunosc intregul context, dar, asa cum o percep eu pe Ela nu cred ca este tipul gangbang girl. A, da, de curiozitate putem incerca si lucruri care nu ni se potrivesc, dar nu se lipesc de istoricul nostru. Dupa mine, gangbang-ul este sport pur, mecanica pura, excitatie fizica 100%. Sunt toate acestea ceva rau. O, nu. Placerea, de orice natura este, dupa mine, ceva de dorit si ceva bun. Poate ca Alex si Ela o vor face, dar, cum spuneam si deasupra, nu se va lipi de ei. De ce? Pentru ca Alex si Ela sunt prea romantici pentru genul asta de placere. Asa cum va vad eu pe voi doi, emotia si sentimentele fac parte din ecuatia care va incita, ori gangbangul este din alt registru.

  • Anonim

    Dragă Ela,am început să citesc poveștile tale.Imi plac foarte mult.Ești SUPERBĂ, iubesc sensibilitatea,emoțiile și erotismul tău. Pe măsură ce citesc poveștile tale îmi dau seama că te doresc tot mai mult și mi-ar place să ne cunoaștem dacă sunteți de acord. Te sărut dulce și te îmbrățișez cu multă dragoste .Dacă vrei poți să îmi răspunzi în adresă de e-mail.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you 18 or older? This website requires you to be 18 years of age or older. Please verify your age to view the content, or click "Exit" to leave.